Review Cryostasis: Sleep of Reason
Producătorul ucrainian Action Forms a mai dezvoltat Vivisector, un FPS mizerabil gândit parcă pentru de nişte sadici pentru nişte masochişti. Sau de nişte sado-masochişti pentru nişte sado-maso. În fine, noul lor joc se numeşte Cryiostasis şi e bolnav de gameplay repetitiv, design de nivel mediocru şi AI egal cu zero. Partea cea mai proastă este că engine-ul său 3D aruncă în genunchi plăci grafice ultimul răcnet şi jocul se desfăşoară pe o navă unde cea mai mare încăpere năsoară cca. 20-25 metri. În ciuda acestor neajunsuri, Cryostasis a fost diagnosticat de multă lume drept un joc bun. Oare de ce…
Somnul raţiunii naşte Cryostasis
Cryostasis este un first person adventure în care luptele sunt lăsate pe planul doi. Joculeţul se apropie mai degrabă de titluri ca Penumbra, Condemned sau Call of Cthulhu: Dark Corners of the Earth decât de FPS-uri a la S.T.A.L.K..E.R. sau F.E.A.R. Acţiunea se desfăşoară pe un spărgător de gheaţă rusesc cu propulsie nucleară al cărui echipaj a fost anihilat după ce nava s-a izbit de o banchiză. Cine sau ce a ucis întregul echipaj? Care sunt cauzele morţii lor? Intri în acţiune fără să ţi se spună nimic. Tot jocul constă în descoperi încetul cu încetul misterul hălăduind prin pântecele giganticei nave fantomă scufundată într-un frig letal.
Gameplay-ul este compus din trei elemente ce merită discutate pe larg.
În majoritatea timpului, explorezi nava. Hărţile sunt mici şi nivelurile sunt foarte liniare. Gameplay-ul constă în apăsarea unui buton, rotirea unei valve sau găsirea unei chei ca să înaintezi. Aşadar, designul de nivel nu are nimic transcendental şi majoritatea acţiunilor necesare progresiei sunt neinteresante. Cele mai nasoale sunt capcanele ce te iau prin surprindere şi te ucid instantaneu fără să-ţi dea posibilitatea să reacţionezi. Acestea sunt rare, ce-i drept, dar există şi denotă cel puţin neatenţie din partea producătorilor.
În lupte, beneficiezi de arme ce se comportă satisfăcător, dar materialul pe care le utilizezi – adversarii – este mizerabil: aceştia au mişcări lente, situaţiile sunt repetitive şi framerate-ul este atât de scăzut încât producătorii nu au încercat nici măcar o clipă să îţi pună în faţă mai mult de doi adversari dintr-o dată. Din păcate, chiar cu un singur adversar în faţă, jocul sacadează într-o asemenea măsură încât aproape că nu poţi ochi. Fie că sunt corp la corp, fie că sunt de la distanţă, luptele nu au nimic plăcut şi le-aş considera mai degrabă un rău necesar progresiei în joc.
Inovant şi interesant mi s-a părut sistemul de health: punctele de viaţă sunt înlocuite de o bară ce reprezintă căldura corpului nostru. Fiecare rană scade această bară, şi ea coboară lent, de una singură, dacă nu te afli în prajma unei surse de căldură. Acestea sunt foarte bine repartizate în niveluri, aşa că avem posibilitatea să ne încălzim între două pasaje dificile. Acest sistem reuşeşte să menţină o presiune constantă asupra jucătorului care nu ştie niciodată când se va putea încălzi.
Ultima componentă a gameplay-ului este legată de puterile paranormale ale eroului. În momentul în care acesta se întâlneşte cu unul dintre membrii decedaţi ai echipajului, el se poate proiecta în corpul acestuia cu câteva secunde înaintea morţii, şi poate corecta greşeşlile ce l-au dus la deces. Această fază este extrem de interesantă atât sub aspectul jocului, căci poţi debloca un pasaj şi progresa astfel în nivel, cât şi sub cel al poveştii, căci retrăieşti ultimele clipe ale echipajului, şi poţi să descoperi puţin câte puţin secretul jocului. De fapt, acesta este marele atu al lui Cryostasis. În majoritatea FPS-urilor, povestea ne este relatată prin intermediul unor documente, dialoguri sau scene cinematice. Partea proastă este că, în toate cazurile, nu suntem altceva decât simpli spectatori. În Cryostasis, însă, dată fiind posibilitatea pe care o avem să intrăm în pielea morţilor, devii actorul poveştii.
Degerat de tot?
Din păcate pentru Cryostasis, într-un joc video, gameplay-ul şi scenariul sunt intim legate, tocmai pentru a reda mai fluid naraţiunea şi a o face mai captivantă. Un exemplu bun în acest sens este Portal, care a reuşit acest pariu… Poate v-am deprimat cu acest review, dar vă asigur că, în ciuda aparenţelor, Cryostasis merită jucat. Liniştit, între momente de acalmie la limita plictiselii, lupte enervante şi engime simpliste, Crostasis îşi urmează drumul fără să facă niciodată nimic „ca restul lumii”. Da, are un gamepay mediocru, engine-ul 3D este catastrofal, dar Cryostasis: Sleep of Reason vă oferă o poveste, o atmosferă şi numeroase pasaje pe care nu le veţi uita prea repede. Nu acelaşi lucru îl putem afirma despre producţiile actuale, care sunt mult mai bine realizate şi mai plăcut de jucat, dar pe care le uităm imediat ce le-am terminat. Oricum, mă îndoiesc că majoritatea jucătorilor vor reuşi să suporte să stea în el mai mult de o jumătate de oră…
Ciprian Coroianu
Pro&Contra
+ O reuşită artistică
+ Procedeul narativ excelent
+ Atmosferic
- Liniar şi uşurel
- AI mizerabil
- Environments monotone
Tehnic 74%
Artistic 85%
Impresie 79%
Necesar CPU 2,4 GHz, 1 GB RAM, 256 MB Video
Recomandat Core 2 Duo 3GHz, 2 GB RAM, 384 MB Video
Jocuri asemănătoare
Condemned, Penumbra
3 Responses to “Review Cryostasis: Sleep of Reason”
Leave a Reply
Sistemul de notare l-as prefera cel din revista, grafic,sunet,gameplay,atmosfera. Mi s-a parut ca reprezinta punctele vitale si definitorii ale oricarui joc.
Ce zici de un review la Rage, asa lung si spumos, cum numai tie iti iese? Pe cuvant, daca am vazut gunplay si gunfights mai reusite decat in jocul asta. Atat de bine suna armele, atat de fantastic se comporta, asa grozav se simt cand trag. Au depasit Fear-ul la aspectul asta. Sunt sigur ca ai avut aceiasi impresie, mai ales la comportamentul inamicilor. Adica sa sara de dupa un zid, il nimeresti in picior si se retrage inapoi poticnindu-se. Fiecare lupta parca merita pusa in rama. Bafta mea ca n-am avut parte absolut deloc de problemele tehnice care au pangarit jocul pentru multa lume, eu mi-am vazut de treaba chiar usor deranjat de “gamerii” de azi ai caror prim PC a fost un quad core cu gtx care denigrau jocul in fel si chip, ca vezi doamne finalul, ca si cum intregul joc e nul pana acolo, si alte probleme tehnice, “povestea” slaba, heh, juniorii cautau in primul rand poveste de pulitzer intr-un joc, al doilea rand cauta poveste intr-un joc id. Imi amintea de opiniile “avizate” si pline de profesionalism cand a iesit Doom 3. Pai cum domle, doar atat? Credeam ca reinventeaza apa calda, nu e bun atunci, nu e bun.
Joc Full Darkstar One?